Afişez elemetele după tag: civili

Cu ocazia Zilei Porților Deschise de sâmbătă, 14 septembrie 2019, eveniment care se va desfășura la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, publicul vizitator va avea posibilitatea de a participa la o tombolă în urma căreia câștigătorii vor putea zbura cu aeronavele din dotare.

Accesul în Baza 90 Transport Aerian se va face doar în baza unui act de identitate valabil (B.I, C.I, pașaport), document care, din „motive de securitate”, va fi scanat, anunță organizatorii.

„Acordul scanării actului de identitate se face în conformitate cu Legea 363/28.12.2018 și Regulamentul UE 2016/679”, se precizează în informarea transmisă la redacție.

Norocoșii câștigători ai tombolei trebuie însă să aibă în vedere că la bordul aeronavelor vor avea acces doar cetățenii români, pe baza semnării unui angajament, precum și că poate fi îmbarcată orice persoană în vârstă de minim 7 ani.

De asemenea, persoanele cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani vor fi obligatoriu însoțite de unul din părinți/tutore/reprezentant legal (în acest caz se vor ocupa două locuri în aeronavă), iar persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani necesită acordul unui părinte sau al tutorelui/reprezentantului legal, prin semnarea unui angajament (în acest caz se va ocupa un loc în aeronavă).

Totodată, organizatorii precizează că nu vor fi acceptate la bordul aeronavelor persoanele care se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, a căror conduită, stare mintală sau fizică, poate constitui un pericol sau provoca neplăceri celorlalți pasageri.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că nu vor fi acceptate la bordul aeronavelor persoanele care refuză să semneze angajamentul de participare, precum și că pe timpul zborului pasagerii vor respecta indicațiile însoțitorilor de bord, iar dizpozitivele electronice aflate asupra pasagerilor se vor închide atât la decolare, cât și la aterizare.

Pe lângă șansa de a zbura, participanții la eveniment vor avea posibilitatea de a vizita expoziții de tehnică militară aparținând Forțelor Aeriene Române și se vor bucura de un program artistic oferit de Ansamblul Artistic Doina al Armatei.

„Nu vor lipsi și alte surprize”, mai spun cei de la Baza 90.

Ziua Porților Deschise se va desfășura în intervalul orar 08:30 – 15:00 la Baza 90 de Transport Aerian Otopeni „Comandor Gheorghe Bănciulescu”, strada Zborului, nr. 1.

Autovehiculele vor putea fi lăsate în parcarea temporară de la intrarea în baza militară, drumul până la locație urmând să fie parcurs pe jos.

foto credit: Baza 90 de Transport Aerian

Publicat în Militar

youtube

Parteneriate

Logo Smartfert

 

knsdrift

Afilieri

 LMP2019

smart pol

Susținem

Colegiul Psihologilor din Romania