În 2023 campania se extinde, cuprinzând 17 țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Macedonia de Nord.
Campania #EUChooseSafeFood este concepută pentru a sprijini cetățenii să gândească în mod critic cu privire la alegerile zilnice pe care le fac în ceea ce privește alimentele. Aceasta le oferă consumatorilor informații practice și ușor de accesat, de la ajutor pentru citirea etichetelor produselor alimentare și înțelegerea aditivilor până la sfaturi privind prepararea și depozitarea alimentelor.
Campania acoperă multe subiecte legate de alimentație, iar în acest an se va axa pe sfaturi pe care le pot urma consumatorii, pentru a asigura o bună igienă alimentară acasă, pe modalități de reducere a risipei alimentare și pe măsurile luate în întreaga UE pentru a combate toxiinfecțiile alimentare.
„EFSA colaborează cu autorități naționale din domeniul siguranței alimentelor și cu oameni de știință din întreaga Europă, pentru a se asigura că alimentele sunt sigure, sănătoase și sustenabile. Campania #EUChooseSafeFood face legătura dintre știința siguranței alimentare și alimentele care ajung în farfuria noastră, permițându-le consumatorilor să facă alegeri alimentare corecte și să creeze o mai bună înțelegere a alimentelor pentru toată lumea. Sunt încântat să văd că această campanie înregistrează succes după succes, anul acesta înscriindu-se mai mulți parteneri naționali decât oricând înainte”, a declarat directorul executiv al EFSA, Bernhard Url.
Campania se adresează în primul rând cetățenilor europeni cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, punând accentul pe tinerii părinți și pe persoanele interesate de siguranța alimentară și de știință. Aceasta evidențiază rolul pe care îl joacă oamenii de știință europeni, prin eforturile lor unite de a proteja consumatorii de riscurile legate de alimente.
În primii doi ani ai campaniei, #EUChooseSafeFood a avut un impact pozitiv asupra conștientizării și înțelegerii de către consumatori a siguranței alimentare în UE. Ponderea celor expuși la mesajele campaniei care și-au amintit de baza științifică a deciziilor legate de siguranța alimentară a crescut de la 2 din 10 în 2021 la 4 din 10 în 2022. Totodată, a crescut nivelul de încredere în sistemul de siguranță alimentară al UE în rândul celor care au intrat în contact cu campania.
În 2022, 70 % dintre cetățeni au declarat că au încredere în UE și în guvernele naționale când vine vorba de siguranța alimentară, ceea ce reprezintă o creștere de 10 % față de 2021. Campania #EUChooseSafeFood marchează punctul de start al unor inițiative care vor fi implementate la nivelul UE și la nivel național în 17 țări din Europa. În săptămânile și lunile următoare, guverne și autorități pentru siguranță alimentară din întreaga UE vor lansa activități și evenimente specifice pentru publicul național sub egida #EUChooseSafeFood.
Pentru detalii privind campania se poate accesa site-ul: #EUChooseSafeFood care conține o multitudine de informații, traduse în toate limbile oficiale ale UE, pe diferite subiecte legate de siguranța alimentară.
Pentru mai multe informații, accesați: https://campaigns.efsa.europa.eu/EUChooseSafeFood
Igiena cibernetică se învață din copilarie! Tabletele și telefoanele sunt la îndemâna celor mai mulți dintre copiii de peste șapte ani, însă știm să gestionăm și să supraveghem corespunzător, noi, ca părinți, modul în care cei mici folosesc aceste gadget-uri? Cyber4Kids este campania certSIGN prin care internetul devine mai prietenos pentru copii.
Opt săptămâni, pe canalul de YouTube certSIGN, copiii și părinții conectați împreună la noile aventuri din Cyber City. O serie de video-uri animate, create special să fie pe placul celor mici dar și să-i facă pe adulți să conștientizeze pericolele nevăzute din mediul on-line, vor conține sfaturi și reguli de accesare a site-urilor sau jocurilor online, a descărcării aplicațiilor sau a modului de construire a parolelor cu grad ridicat de securitate, precum și multe alte lucruri interesante.
Acțiunea se desfășoară în capitala Internetului, Cyber City, iar personajul principal este chiar copilul tău, un Super Cyber Erou, care va aduna pe parcursul campaniei o multitudine de ”obiecte magice”, care să-l ajute să crească în siguranță și să depășească toate obstacolele din mediul virtual.
Aventurile din orașul super eroilor pot fi urmărite pe www.cyber4kids.ro și pe canalele de socializare certSIGN (YouTube, Facebook, Instagram, LinkedIN, Twitter).
Filmele sunt însoțite de ghiduri cu sfaturi pentru copii și părinți și de un concurs cu premii LEGO care a început din data de 28.09.2020, în emisiunea Guerrilla de dimineață.
Primul episod poate fi vizualizat aici și are ca temă jocurile online.
Iată și câteva sfaturi utile, care să vă trezească interesul pentru acest episod și pentru cele ce vor urma:
• Jocurile noi trebuie instalate împreună cu părinții
• Numele în jocuri: Atunci când se alege un nume pentru a intra în joc, este bine să evităm utilizarea numelui adevărat al copilului sau data nașterii
• Protecția datelor personale: dacă un alt jucător îi cere detalii despre numele real, adresa, locul unde învață sau orice alte informații personale, trebuie ca cel mic să știe să nu răspundă
• Cu toate că jocurile pe tabletă sau telefon fac parte din activitățile preferate ale copiilor, nu trebuie să uităm faptul că joaca în aer liber cu prietenii este cel mai bun remediu pentru plictiseală!
„Dispozitivele mobile reprezintă o modalitate excelentă pentru copii de a învăța și de a se distra, dar, deoarece oferă acces către lumea digitală, acest lucru poate da naștere unor riscuri: copiii pot fi expuși la conținut neadecvat, pot vizita site-uri necorespunzătoare, pot descărca aplicații de tip malware care vor accesa datele personale ale părinților sau pot petrece prea mult timp online. Prin acest program, certSIGN oferă, atât copiilor, cât și părinților, soluții de evitare a unor pericole în care se pot găsi copii, maximizând în același timp beneficiile internetului. Este mixul perfect între tehnologie și educație și sperăm să contribuie la siguranța copiilor în mediul digital”, a declarat Adrian Floarea, CEO certSIGN.
Pentru a afla mai multe informații utile, am pregătit pentru tine și copilul tău ghiduri care pot fi descărcate de pe www.cyber4kids.ro
certSIGN, principalul producător și dezvoltator de soluții criptografice și servicii de încredere din România, furnizează servicii de încredere în conformitate cu cerințele Regulamentului eIDAS. Soluțiile sale sunt dezvoltate integral în România și proiectate special pentru necesitățile specifice mediului de business și pentru garantarea siguranței datelor personale. certSIGN te ajută să protejezi informațiile electronice, de la contracte și tranzacții online pană la informații salvate pe stațiile de lucru și servere, desfășurând proiecte în domeniul identității digitale, a semnăturilor electronice și securității cibernetice în 20 de țări.
Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție, începând de joi, 1 august 2019, ANAF a demarat o amplă acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformării la declarare a obligațiilor fiscale.
Conform sursei citate, în această campanie este vizată, în principal, zona București - Ilfov. În vederea desfășurării în bune condiții a acțiunii, efectivele au fost suplimentate cu 200 de inspectori.
În acest an vor fi desfășurate 150.000 de controale care au această tematică de control.
Controalele sunt efectuate în baza analizelor de risc și vor pune accent pe prevenție și îndrumare. Controalele vor determina identificarea în timp real a erorilor, care, dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligații fiscale accesorii mai mici, în comparație cu cele rezultate în urma unei inspecții fiscale generale. Contribuabilii au posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii. În cazul în care contribuabilii verificați refuză să se conformeze sau sunt constatate abateri semnificative, aceștia vor face obiectul unor investigații suplimentare.
Controalele vizează, în principal, domeniile alimentație publică, construcții, transport, comerț, dar si combaterea muncii la negru, împreunã cu Inspecția Muncii, fãrã însa a se limita la acestea.
De asemenea, în cadrul acțiunii, inspectorii antifraudă vor verifica inclusiv modul în care contribuabilii respectă obligația legală privind dotarea si utilizarea noilor case de marcat cu jurnal electronic.
„Reamintim faptul că Ministerul Finanțelor Publice a propus, printr-un proiect de act normativ, eliminarea contravenției referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevãzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic (art.10 lit.cc) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/1999) de sub prevederile Legii prevenirii nr.270/2017. Proiectul este publicat pe site-ul www.mfinante.ro”, se menționează în documentul de presă. „Măsura este necesară deoarece operatorii economici care încalcă obligația de dotare cu noile dispozitive nu au motive obiective pentru neconformare, mai ales că, o perioadă îndelungată, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au desfășurat numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotãrii agenților economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situații ar duce la discriminarea operatorilor economici corecți. În ceea ce privește plata obligațiilor fiscale, reamintim contribuabililor că, în cazul în care se află în dificultate generată de lipsa temporară a disponibilităților bănești, au posibilitatea de a solicita organului fiscal eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale”.
Totodată, prin Ordonanța privind instituirea unor facilități fiscale, au fost prevăzute măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazate pe un plan de restructurare, plată eșalonată, monitorizare și supraveghere fiscală, pe perioada înlesnirilor. Același act normativ prevede și anularea accesoriilor aferente debitelor înregistrate la data de 31 decembrie 2018 și care sunt sub un milion de lei, în cazul în care sunt achitate obligațiile fiscale principale, până la data de 15 decembrie 2019.
Măsurile ce urmează a fi aplicate în cadrul acestor acțiuni, vor fi atent monitorizate, fiind coordonate atât la nivelul conducerii ANAF, cât și la nivel local și regional, pentru a se atinge scopul propus și pentru a se evita orice abuz.
În acest sens, ANAF pune la dispoziția contribuabililor adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., la care aceștia pot transmite propuneri si sugestii sau iși pot exprima opinia cu privire la acțiunea de verificare la care au fost parte, astfel încât conducerea instituției sã aibã cunoștințã de eventualele probleme cu care contribuabiliii s-au confruntat, pe parcursul verificãrilor.