Florile, gazonul și copacii au de suferit în fața temperaturilor ridicate. Dacă grădina nu este construită pentru a supraviețui căldurii, nu renunțați deoarece există soluții pentru a vă proteja plantele de canicula din această vară.
Specialiștii în trandafiri de la Famous Roses Bulgaria au pregatit câteva sfaturi și recomandări despre cum ne putem proteja trandafirii și pernele superbe din gradină precum hortensiile, purple beauty, feriga japoneză pictată, echinacea SunSeekers Apple Green și bujorii de căldurile extreme.
Udarea este esențială în perioadele de căldură extremă, dacă vreți ca plantele din gradină să prospere și să supraviețuiască în această vară.
„Udarea plantelor este, desigur, una dintre cele mai simple moduri de a le ajuta să supraviețuiască în condiții extreme. Dar udați în momentul când soarele staluceste pe cer, plantele vor pierde o parte din apă în solul fierbinte. Astfel, se recomandă udarea la prima ora a dimineții, când soarele nu este direct deasupra plantelor. Acest lucru le va ajuta să rețină mai multă umiditate, dându-le posibilitatea de a absorbi toată apa înainte ca soarele să usuce primele câteva straturi de sol, mai târziu în cursul zilei.”
Trandafirii: Udați trandafirii devreme dimineața sau seara târziu, pentru a evita evaporarea rapidă a apei. Asigurați-vă că solul este umed la rădăcină, dar nu saturat. Udarea de la bază este preferată pentru a preveni bolile fungice. Pentru trandafiri în ghiveci, asigurați-vă că ghivecele au drenaj bun și plasați-le într-un loc unde primesc soare dimineața și umbră după-amiaza.
Hortensiile: Descoperite în anul 1910, rămân una dintre cele mai populare plante decorative. Pot fi plantate în plin soare sau zone de semi-umbră și pot atinge la maturitate înălțimi de 1-1.5 m. Iubesc solul ușor umed dar foarte bine drenat. Hortensiile necesită udare constantă și profundă. Udați-le de două ori pe săptămână, asigurându-vă că apa ajunge adânc la rădăcina. Pot beneficia de udare suplimentară în timpul valurilor de căldură extremă și pot fi plasate în locuri cu umbră parțială.
Purple Beauty: Această plantă perenă rizomatoasă din specia Tricyrtis formosa, formează aglomerări de frunze mari, ovate sau alungite, de culoare verde închis. Florile sale senzaționale cu o formă ieșită din comun vă vor fermeca iremediabil. Este o plantă perenă care se adaptează bine în zonele de penumbră. Este rezistentă la secetă, dar tot are nevoie de udare regulată în perioadele de căldură extremă. Udați bine la rădăcină, dimineața devreme. Poate tolera soarele direct, dar un strat de mulci gros poate ajuta la menținerea umidității.
Athirium Crested Surf (sau popular "feriga japoneză pictată"): Este o plantă perenă deosebită ce își pierde frunzele iarna, dar care revine la viață în fiecare primăvară. Frunzele sale spectaculoase pictate într-o multitudine de nuanțe de culori de argintiu și roșu. Are o dezvoltare viguroasă și sănătoasă și merge foarte bine plantată lângă alte plante perene. Poate fi plantată în zonele de semiumbră, soluri fertile și moderat acidulate. Trebuie udată zilnic, dar evitați să o lăsați să stea în apă. Este important să mențineți solul umed, dar bine drenat și ferit de soarele direct în timpul după-amiezii.
Echinacea SunSeekers Apple Green: Este o plantă perenă magnifică. Emană o stare de bine și naturalețe fără nici un pic de efort. Florile sale gingașe, de care vă veți bucura în perioada iunie-septembrie sunt frumos colorate în nuanțe de verde. Este o plantă cu o dezvoltare compactă ce își va găsi cu siguranță locul bine meritat în grădina. Îi plac zonele însorite și poate atinge la maturitate înălțimi de 65-70 cm. Echinaceea este relativ tolerantă la secetă, dar în perioadele de căldură extremă, udarea săptămânală profundă este benefică. Tăierea florilor uscate poate stimula o nouă înflorire și poate reduce stresul plantei.
Bujorii: Parfumați, compacți și delicați, bujorii ies în evidență prin eleganța și rafinamentul lor la mijlocul sezonului când oferă un adevărat spectacol. Au flori pictate în nuanțe cremoase de alb ca zăpada, roz sau roșu. Udați bujorii dimineața devreme, de preferat o dată pe săptămână, asigurându-vă că apa ajunge la rădăcinile adânci. Evitați udarea frunzelor pentru a preveni apariția bolilor și asigurați-vă că plantele au spațiu suficient pentru o bună circulație a aerului.
Solul se usucă ușor în condiții de caniculă și s-ar putea să descoperiți că cele câteva straturi superioare au probleme în reținerea apei, reducând șansele de supraviețuire ale plantelor. Pentru a combate această problemă, puteți adăuga un strat de mulci în gradină. În timpul iernii, mulcii acționează că un izolator termic, iar vara, protejează solul de expunerea la soare, ajutând la reținerea apei și ajutând plantele să crească.
„Adăugați un strat de mulci oriunde există sol pentru a ajuta plantele și solul să învingă căldura. Aplicarea unui strat de mulci în jurul plantelor ajută la menținerea umidității solului și la reducerea temperaturii la nivelul rădăcinilor. Folosiți mulci organic, cum ar fi paie, coajă de copac sau frunze uscate, pentru a păstra rădăcinile răcoroase și umede. Mulcii ajută și la prevenirea creșterii buruienilor care concurează pentru apă și nutrienți.”
Unele plante pot beneficia de protecție suplimentară împotriva soarelui. Puteți instala plase de umbră peste plantele mai sensibile pentru a le proteja de soarele arzător și puteți folosi îngrășăminte organice pentru a îmbunătăți sănătatea generală a plantelor și a le face mai rezistente la stresul termic.
„Plasele de umbră, prelatele suspendate sau chiar umbrelele plasate deasupra plantelor, vor împiedica soarele să le ardă sau să dăuneze acelora care nu pot tolera soarele plin. Spre deosebire de acoperirea plantelor pentru un îngheț de iarnă, va trebui să vă asigurați că pânza nu intră în contact direct cu nicio parte a plantei. Acest lucru vă va asigura că planta este umbrită corespunzător, fără a se arde. Plasele de umbră vă pot permite, de asemenea, să acoperiți mai multe secțiuni ale curții simultan, oferind tuturor plantelor o soluție pentru a rămâne la umbră în această vară.”
Dacă aveți plante în ghiveci puteți lua în considerare mutarea acestora în interior. Un garaj sau o cameră răcoroasă în interiorul casei, poate ajuta cele mai delicate plante să rămână la umbră în această vară, mai ales dacă anticipați un val de căldură care durează mai multe zile.
„Chiar și mutarea acestor plante într-o zonă acoperită, cum ar fi o terasă sau o verandă, le poate oferi un plus de umbră și le poate ajuta să rețină mai multă apă. În plus, ați putea lua în considerare mutarea lor într-o parte a casei care nu primește atât de multă lumină directă a soarelui.”
Tăierea poate ajuta plantele să își conserve energia și să reziste mai bine la căldură. Tăiați frunzele uscate sau moarte pentru a reduce stresul asupra plantelor. Tăierea ușoară a trandafirilor și hortensiilor poate stimula creșterea nouă și sănătoasă.
Verificați frecvent umiditatea solului pentru a vă asigura că plantele primesc suficientă apă. Puteți utiliza un aparat special sau pur și simplu puteți măsura cu mâna umiditatea solului și ajusta udarea în funcție de nevoi. Evitați udarea excesivă, care poate duce la putrezirea rădăcinilor.
Îngrijirea florilor în timpul verii necesită atenție și planificare. Prin urmarea acestor sfaturi și recomandări, puteți menține grădina frumoasă și sănătoasă chiar și în cele mai toride zile de vară. Asigurați-vă că oferiți plantelor apă suficientă, protecție împotriva soarelui direct și îngrijire adecvată pentru a le ajuta să treacă cu bine prin căldura extremă.
Dacă vă doriți un trandafir unic în ghiveci sau în gradină, intrați în lumea magică a trandafirilor pe https://www.famousroses.bg/. Aveți de ales dintre cele peste 100 de soiuri de trandafiri medaliați și celebri în întreaga lume! La Famous Roses găsiți trandafirii de care aveți nevoie pentru a vă transforma casa și gradina în galerii de artă. De la trandafiri cățărători și parfumați până la trandafiri de dulceață, de la cei mai mari creatori ai lumii. Medaliați, celebri și cu garanție pentru prindere, soi și culoare, Famous Roses vă oferă cei mai calitativi și rezistenți butași de trandafiri de pe piață. Acești trandafiri de colecție, adevărate opere de artă pentru totdeauna, sunt cele mai inspirate cadouri cu flori care rezistă an de an.
La începutul anului 2024, APIA a realizat o prognoză inițială a pieței auto bazată pe condițiile economice și legislative de la acel moment. Cu toate acestea, în primele șase luni ale anului, au avut loc mai multe modificări care necesită o reevaluare a acestei prognoze.
Printre factorii determinanți se numără:
Ca urmare a acestor schimbări, APIA a fost nevoită să revizuiască prognoza pieței auto pentru anul 2024, estimând acum o creștere mai moderată față de cea anticipată la începutul anului. Mai mult decât atât, pentru prima dată în istorie, este prognozată o scădere a înmatriculărilor vehiculelor electrice față de anul precedent, un semnal clar al impactului negativ al noilor măsuri asupra acestui segment.
Pentru autoturisme, prognoza APIA pentru 2024 estimează menținerea ponderii de aproximativ 84% din totalul înmatriculărilor, cu un volum de aproximativ 150.000 unități, în creștere cu 5% față de volumul anului 2023.
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, pentru 2024, APIA estimează că motorizările pe benzină vor înregistra o creștere de 4% față de anul 2023, ajungând, astfel, la o pondere de aproximativ 62% din total piață. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea vor înregistra o scădere a numărului de înmatriculări de -2.6% față de 2023, ajungând să dețină o cotă de piață de doar 12% din total.
Autoturismele „electrificate” vor avea o creștere de 11.8% față de 2023, înregistrând o creștere moderată față de anul precedent, din cauza reducerii valorii voucherelor acordate prin programul Rabla Plus în 2024, ajungând, astfel, la o pondere de aproximativ 26% din total piață.
Pentru prima dată în istorie, este prognozată o scădere a înmatriculărilor vehiculelor electrice (BEV) cu -18% față de anul precedent, în timp ce pentru vehiculele hibride cu sursă de încărcare externa (PHEV) este prognozată o creștere de 9.7%.
Pentru vehiculele hibride fără o sursă de încărcare externă (HEV) este prognozată o creștere de 45.5%, mai ales datorita condițiilor mai avantajoase ale programului Rabla Clasic.
Clasificarea pe segmente: Prognoza pentru anul 2024 estimează o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Segmentul A (+4,3%), Segmentul B
(-11,5%), Segmentul C (+1.4%), Segmentul D (+23.2%), Segmentul E (12.5%), Segmentul F (-5,8%), SUV (+11.6%), MPV (-48.7%) și Segmentul Sport (+106.4%), raportat la perioada similară din anul anterior.
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV va menține prima poziție, cu o cotă de aproximativ 47%, urmat de Clasa C cu o cotă de 28% și Clasa B cu o cotă de 13%.
„Estimăm că această categorie de autovehicule, în 2024, va înregistra o creștere de 7,2% față de 2023, cu o cotă de piață, din totalul autovehiculelor înmatriculate, de aproximativ 10,8%, menținându-se aproape la același nivel atins în 2023, de 10,6%. Creșterea pentru înmatriculările de autovehicule ”electrificate” din acest segment este estimată la aproximativ 24.8% față de anul 2023, conform previziunilor APIA, ceea ce ar presupune o ușoară încetinire a ritmului avut în 2023”, se precizează într-un comunicat recent al APIA.
Decizia, semnată de prim-ministrul României și publicată în Monitorul Oficial la data de 01.07.2024, confirmă respectarea tuturor standardelor stricte de securitate și fiabilitate impuse de legislația națională și de rigorile Legii 163 / 2021. Obținerea acestei autorizări subliniază angajamentul companiei de a oferi soluții de tehnologie sigure și de încredere pentru infrastructurile de interes național și rețelele 5G.
În cadrul procesului de autorizare, au fost evaluate și două produse inovatoare, dezvoltate intern, care vor sprijini Metaminds în eforturile sale de a furniza soluții de tehnologie pentru servicii digitale fiabile și eficiente, în beneficiul cetățenilor.
MetaMover este o soluție scalabilă, fiabilă și sigură pentru migrarea instanțelor virtuale între centre de date. MetaMover poate fi comparat cu un robot de mutare, specializat în transferul fișierelor digitale între diferite servere, similar modului în care un robot logistic mută cutii într-un depozit. Acesta oferă o interfață simplă ce implementează un flux de acțiuni specifice, permițând autentificarea în cadrul celor două centre de date (sursă și destinație), selectarea instanțelor virtuale și specificarea parametrilor de migrare sau replicare. MetaMover elimină erorile umane, optimizând activitatea și asigurând migrarea în paralel a instanțelor virtuale, astfel încât toate datele să ajungă în noua locație exact așa cum erau în vechea locație.
TKPS este o platformă de evaluare și monitorizare unificată, care permite identificarea și remedierea imediată a problemelor de funcționare în infrastructurile IT. Platforma funcționează ca un medic, monitorizând sănătatea infrastructurii IT a unei companii sau instituții în timp real. TKPS folosește algoritmi avansați pentru a analiza datele și a oferi perspective detaliate asupra stării infrastructurii, prevenind defecțiunile și asigurând funcționarea optimă a aplicațiilor și resurselor. Platforma oferă suport pentru detectarea anomaliilor, analiza problemelor și intervenția rapidă în punctele critice.
Metaminds continuă să investească în inovație și excelență, oferind soluții de tehnologie pentru sisteme digitale care să răspundă nevoilor actuale și viitoare ale societății. Prin autorizarea recent obținută și lansarea noilor produse, compania își reafirmă angajamentul de a depăși așteptările și de a asigura o transformare digitală sustenabilă și eficientă în beneficiul tuturor cetățenilor.
Expoziția prezintă, prin piese urbane de îmbrăcăminte, costume tradiționale și accesorii, selectate de curatoarea Iulia Gorneanu, o imagine autentică a societății românești interbelice și este organizată în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 4 iulie, începând cu ora 18:30, și va fi marcat de un concert de muzică interbelică, susținut de Corina Sîrghi, acompaniată de taraful Jean Americanu᾿, accesul publicului fiind gratuit.
În cadrul expoziției vor fi prezentate piese de vestimentație și accesorii urbane, precum pălării, mănuși, poșete, evantaie, carnețele de bal, bijuterii, ace de pălărie, umbreluțe de soare, sticle de parfum, servicii de toaletă, casete de bijuterii, dantele, cutii de pălării, reviste, jurnale de modă, fotografii și cărți poștale, alături de piese tradiționale purtate în epocă, inspirate de reginele României și doamnele din înalta societate, elemente ce recreează atmosfera efervescentă a societății românești de la începutul secolului trecut, aflată într-o transformare profundă în contextul politic și economic al vremii. Obiectele expuse la Casa Eliad sunt autentice și provin din colecții private. Scenografia este semnată de Andreea Ciortea.
În contextul Marii Uniri din 1918, statul român unitar a cunoscut, în perioada interbelică, un proces intens de modernizare și dezvoltare economică. Consecință a dezvoltării industriale, în structura populației, rurală în fond, se consolidează burghezia: mică, mijlocie, comercială, financiară. Procesul masiv de modernizare și dezvoltare se juxtapune unei emancipări culturale manifestate în adoptarea modelelor occidentale, inclusiv în vestimentație, de către noile straturi ale societății. Moda reflectă evoluțiile vremii: etalonul frumuseții, al modernității devine atenția acordată vestimentației, de la modele inspirate de moda pariziană până la materialele alese pentru diverse piese de îmbrăcăminte. Expoziția „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic” devine astfel un exercițiu necesar de readucere-aminte a evoluției societății românești într-o perioadă de transformări sistemice pentru statul român, în care coexistă dorința de emancipare, prin adoptarea modelelor occidentale, și tradițiile – portul costumului popular – laitmotiv al idealului național de reîntregire a neamului.
În cadrul expoziției vor avea loc, la Casa Eliad din Bulevardul Mircea Vodă nr. 5, și alte evenimente conexe: concerte și conferințe dedicate aprofundării tematicii propuse, susținute de profesori, colecționari, esteticieni, artiști consacrați. Programul evenimentelor conexe expoziției este următorul:
11 iulie 2024 | ora 18:30
Conferința „Modă și Identitate. Povestea brandului Alice Art World” | „Muzele lui Alice” – solo show de pictură – speaker Alexandra Stanciu
25 iulie 2024 | ora 18:30
Conferința „Istoria arhitecturii Bucureștilor – Art Nouveau” – speaker Ovidiu Neacșu, fondator „Bucureștiul povestit”
8 august 2024 | ora 18:30
Conferința „Moda în Belle Epoque” – speaker drd. Raluca Partenie, cercetător, Institutul de Istoria Artei
22 august 2024 | ora 18:30
Conferința „Pălăria, regina Modei” – speaker Corina Leca, DeCorina Hats – Millinery
2 septembrie 2024 | ora 18:30
Conferința „Moda în interbelic” – speaker drd. Raluca Partenie, cercetător, Institutul de Istoria Artei
12 septembrie 2024 | ora 18:30
Conferința „Istoria arhitecturii Bucureștilor – Art Deco” – speaker Ovidiu Neacșu, fondator „Bucureștiul povestit”
19 septembrie 2024 | ora 18:30
Concert „Când se lasă seara peste București” – Maria Răducanu (voce), Albert Tajti (pian)
Expoziția „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic” poate fi vizitată la Casa Eliad (Bulevardul Mircea Vodă nr. 5) în perioada 5 iulie – 20 septembrie 2024, de marți până duminică, între orele 12.00-18.30. În zilele de luni, expoziția este închisă. Accesul publicului este gratuit.
Eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin Centrul Cultural Expo Arte, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Cu sprijinul: Biblioteca Metropolitană București.
Noile aeronave Boeing 737 MAX 8 vor avea o capacitate de 189 de locuri și vor contribui la standardizarea flotei TAROM, permițând atât oferirea unor servicii de calitate superioară călătorilor, cât și o reducere semnificativă a costurilor de operare ale companiei.
„Colaborarea cu CDB Aviation susține planurile noastre pentru modernizarea flotei TAROM, iar cele două aeronave Boeing 737 MAX 8 ne vor ajuta să creștem eficiența operațională și să oferim pasagerilor noștri o experiență de zbor superioară. Apreciem expertiza și sprijinul partenerului nostru pentru această investiție, o parte importantă a planului de dezvoltare, în care modernizarea flotei este un element cheie pentru îmbunătățirea performanței comerciale și a perspectivei de creștere. Așteptăm cu nerăbdare să le introducem în programul nostru de zbor,” a declarat Costin Iordache, Director General al TAROM.
Achiziția de aeronave noi este o măsură care face parte din planul de redresare a TAROM și a fost o condiție de bază pentru aprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană. Aeronavele Boeing 737 MAX 8 au un rol important în întărirea poziției TAROM pe piață și reînnoirea flotei companiei.
„Dorim să construim o relație puternică cu cel mai nou dintre clienții europeni și una dintre cele mai vechi companii aeriene din regiune, TAROM. Fondată în urmă cu șapte decenii, TAROM este în prezent cea mai longevivă companie aeriană din România, având un rol central în promovarea industriei aviatice a țării și a conectivității regionale. Cu aceste avioane MAX, TAROM va putea continua să-și îmbunătățească poziția pe piață, construind în același timp una dintre cele mai tinere flote din regiune”, a conchis Jie Chen, CEO CDB Aviation.
Echipa națională a producătorilor de mobilă și decorațiuni a fost formată anul acesta din 70 de companii care au expus în Germania, Marea Britanie, Italia, Statele Unite ale Americii și în Emiratele Arabe Unite, la cele mai mari evenimente de profil din lume. S-au încheiat contracte, s-au stabilit noi parteneriate și colaborări, dar cel mai important tradiția prelucrării superioare a lemnului, designul inedit și talentul meșterilor noștri au adus din nou faimă României. Pavilionul Național a fost vizitat de aproape 6.000 de arhitecți, designeri de interior, retaileri, distribuitori, oameni de afaceri și dezvoltatori din toată lumea, aceștia fiind interesați de produsul românesc.
Germania se află pe primul loc în exporturile de mobilă ale României, atingând în anul 2023 o valoare de peste 413 milioane de euro. Italia este pe locul 5, valoarea mobilierului românesc exportat aici fiind de circa 182 de milioane de euro. Marea Britanie se situează pe locul 7, atingând, în 2023, peste 135,4 milioane de euro. Cea mai mare creștere se înregistrează pe piața americană. Anul trecut, valoarea exportului de mobilier către Statele Unite ale Americii s-a ridicat la 88 de milioane de dolari, înregistrând o creștere de 2 ori față de anul 2018, când industria românească de mobilă s-a prezentat pentru prima dată pe scena de la New York și de 4,7 ori față de anul 2011. Tot în 2023, exportul de mobilier către Emiratele Arabe Unite a fost de 11,3 milioane de euro, trendul pe Orientul Mijlociu fiind, de asemenea, în creștere.
În cele două decenii de funcționare a Programului de Promovare a Exporturilor - PPE, 1089 de producători de mobilă și decorațiuni de interior au expus sub Pavilion Național la 127 de expoziții internaționale. Participarea României cu Pavilion Național este susținută de Guvernul României prin intermediul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior – ARICE și organizată împreună cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR cu sprijinul Consiliului de Export al României - CEXP.
Alături de Echipa națională a producătorilor de mobilă și decorațiuni, la BIFE-SIM 2024 vor expune producători importanți și designeri de mobilier care se adresează mai ales pieței interne, dar și mari distribuitori de accesorii și utilaje pentru industria mobilei și a produselor din lemn. Sunt 122 de companii înscrise la eveniment, 95% din Pavilionul B2 al Romexpo fiind deja ocupat.
„Ne reunim la București nu doar ca să ne prezentăm colecțiile ori produsele noi, să ne facem cunoscute capacitățile de producție, să ne arătăm potențialul, dar și să organizăm evenimente de lucru, întâlniri cu factori responsabili, cu oameni reprezentativi din sectorul nostru de activitate. Trebuie să convingem guvernanții, parlamentarii, politicienii despre importanța noastră în economia națională. Suntem determinați să ne demonstrăm talentul în prelucrarea superioară a lemnului, să ne arătăm curajul în a cuceri noi piețe de desfacere cu produse autentice. Vom face tot ceea ce se poate pentru ca din lemnul românesc să producem mobilă de calitate aici, acasă, în România! Iar scopul nostru principal este ca lumea să afle: atât conaționalii noștri, cât și marii revânzători din Europa și din lume”, a precizat Dumitru Blaga, președinte APMR.
BIFE-SIM este o vitrină importantă pentru inovația și tradiția prelucrării superioare a lemnului, un eveniment cheie în promovarea industriei românești la nivel internațional, cel mai bun spațiu de networking între profesioniștii din industria mobilei și a produselor din lemn, după cum arată și sloganul celei de-a 32-a ediții a BIFE-SIM - Crafting enduring connections. Prin prezentarea gamei diversificate de produse, într-un spațiu dedicat mediului de business, expozanții BIFE-SIM contribuie la consolidarea și dezvoltarea continuă a reputației industriei românești de mobilă.
Evenimentul este organizat de Romexpo în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR și Camerele de Comerț și Industrie din România și va avea loc în perioada 19 – 22 septembrie 2024, în Pavilionul B2, Romexpo, București.
Să alegem culorile potrivite în viața noastră este întotdeauna o sarcină importantă. Culoarea pe care o alegem pentru case, haine și chiar obiecte poate avea un impact semnificativ asupra noastră, fie că este unul pozitiv sau negativ. Aceeași regula se aplică și atunci când alegem culorile florilor pe care vrem să le avem în gradină sau să le oferim.
Florile au fost dintotdeauna un simbol puternic în diverse culturi și tradiții. Fiecare culoare poartă o semnificație unică și poate transmite mesaje subtile în funcție de context. Designerii floristi de la RomanianFlowerShop.com explica ce semnificatie au florile roșii, albe și albastre si cum să alegem florile potrivite în funcție de persoana și evenimentul vizat.
„Atunci când alegeți o culoare, trebuie să vă asigurați că nu vă plictisiți repede de ea. De asemenea, este important să alegem culori care să reprezinte ce tip de persoană suntem. Culorile hainelor sau cele din casă sunt fundamentale pentru că le vedem tot timpul. În zilele noastre, culorile sunt peste tot și este mult mai accesibil tuturor să aleagă culori pentru tot ceea ce deține. Mai mult, fiecare dintre noi are chiar un stil specific care definește personalitatea. În trecut, de exemplu, hainele colorate erau costisitoare și doar oamenii nobili și le puteau permite. Roșul este o culoare care reprezenta lux și putere în vremuri străvechi, deoarece pigmentul era greu de găsit. Albastrul și albul erau, de asemenea, culori care ar fi putut exprima o nuanță nobilă.”
Știm cu toții că roșul înseamnă pasiune sau dragoste, dar poate avea și o mulțime de alte semnificații diferite. Roșul poate reprezenta, de asemenea, curajul, puterea și puterea datorită impactului său vibrant asupra ochilor. Acestea sunt câteva dintre implicațiile care se aplică în mod universal acestei culori. Chiar dacă oamenii nu se concentrează atât de mult pe ceea ce înseamnă culorile, ele încă au un impact substanțial asupra noastră și asupra psihologiei noastre. A vedea roșu prea mult timp, de exemplu, poate produce o mulțime de emoții negative.
Când vine vorba de culoarea albastră, lucrurile pe care le reprezintă sunt de obicei complet opuse celor pe care le exprimă roșul. Albastrul este culoarea cerului și a apei și se spune că albastrul induce o stare de calm, pace și seninătate. De asemenea, poate exprima un sentiment de loialitate și responsabilitate.
Albul este de obicei cunoscut pentru a reprezenta puritatea și lumina. Se spune că albul este cea mai puternică culoare datorită clarității pe care o exprimă. Albul este o culoare care ne poate da un sentiment de încredere și de plenitudine și poate reprezenta, de asemenea, un nou început.
Atunci cand sunt associate cu florile, semnificațiile acestor culori pot fluctua cu ușurință. “Florile roșii pot avea o mulțime de semnificații diferite, în funcție de tipul de floare despre care vorbim. Știm deja că trandafirii roșii sunt cel mai frumos simbol al iubirii și pasiunii, dar si alte flori roșii ne pot face să simțim si sa exprimam lucruri diferite. De exemplu, orhideele roșii pot exprima noblețe, opulență și prosperitate și pot fi o alegere excelentă pentru casa sau un cadou.”
În timp ce florile roșii au adesea semnificații asociate cu pasiunea și dragostea, cele albastre vin cu interpretări mai raționale.
“Florile albastre simbolizează încredere și angajament și pot fi mult mai semnificative decât florile roșii atunci când sunt oferite persoanei dragi. Florile albastre pot fi dăruite pentru a crea un sentiment de bucurie și calm celui care le primește. De asemenea, pot asigura casei o stare de liniștite. Unele dintre cele mai cunoscute flori albastre sunt trandafirii, delphiniums, asteriile, garoafele si orhideele”.
Florile albe sunt cel mai frecvent asociate cu flori de diferite culori pentru a crea contrast în cadrul unui aranjament floral. Cu toate acestea, ele pot fi folosite și individual. “Florile albe sunt o alegere excelentă pentru un eveniment important, dar pot avea și un rezultat pozitiv atunci cand le integram în viața de zi cu zi. Unele dintre cele mai frumoase flori albe sunt desigur trandafirii albi, dar si cameliile, anemonele japoneze, orhideele, nuferii, lalelele, narcisele și magnoliile.”
Pentru a face alegerea corectă când vine vorba de flori, este necesar să tinem cont si de semnificatia culorilor. “Dacă vreti să oferiti flori unei persoane speciale, puteti alege între cele roșii, albe sau albastre, în funcție de starea relației cu persoana respectivă. Tipul de floare pe care îl oferiti și culoarea pot arăta și care sunt intențiile. Florile albastre la prima întâlnire pot fi prea mult, așa că albul sau roșu sunt mult mai potrivite. A oferi cuiva trandafiri roșii de la început poate fi un clișeu, așadar o alegere mai bună pentru un prim cadou ar putea fi lalelele albe sau roșii.”
Florile Roșii: Sunt adesea asociate cu pasiunea, iubirea și romantismul. Roșul este o culoare intensă care atrage atenția și simbolizează puterea, curajul și dorința. Buchetele de trandafiri roșii sunt cele mai populare cadouri de Ziua Îndrăgostiților, simbolizând dragostea profundă și pasiunea. Pentru aniversări, florile roșii precum lalele, garoafe sau maci, sunt o alegere excelentă pentru a sărbători dragostea durabilă. Crăciunul și alte sărbători festive sunt, de asemenea, ocazii potrivite pentru a oferi flori roșii, care adaugă o notă de căldură și bucurie.
Florile albe: Simbolizează puritatea, inocența, pacea și noile începuturi. Albul este o culoare versatilă, fiind adesea folosită pentru a exprima sinceritate și simpatie. Florile albe precum trandafiri, crini, margarete sau orhidee, sunt foarte populare la nunți, simbolizând puritatea și începuturile noi ale vieții de cuplu. Albul este o culoare potrivită pentru botezuri, reprezentând inocența copilului. Florile albe sunt adesea alese pentru a exprima simpatie și respect în momentele de doliu.
Florile albastre: Simbolizează pacea, calmul, loialitatea și încrederea. Albastrul este o culoare rar întâlnită în natură, făcând florile albastre să fie deosebit de speciale și apreciate. Florile albastre precum hortensiile, irisii, albastrelele, sunt perfecte pentru a celebra prietenia și loialitatea. În mediul de afaceri, florile albastre pot fi oferite pentru a exprima încredere și profesionalism. În anumite culturi, florile albastre sunt folosite în ceremoniile de bun venit sau în sărbătorile tradiționale.
“Florile pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Fiecare floare și culoarea ei are o semnificație aparte si ne poate face să simțim lucruri diferite. A avea anumite flori in casa sau gradina, ofera mult sprijin emotional prin simtul vizual. Florile albastre, de exemplu, pot fi foarte linistitoare și pot crea o stare de bine; florile roșii ne pot face să ne simțim încrezători și puternici și pot fi grozave să le am în grădina si in cele din urmă, florile albe ne pot face să ne simți curati și mereu pregătiti pentru un nou început, evocând puritatea. Indiferent de culoarea pe care o alegeți, florile pot fi o modalitate frumoasă de a vă îmbunătăți starea de spirit.”
Alegerea florilor potrivite poate transforma complet o ocazie specială și poate transmite mesaje subtile dar puternice. Înțelegerea semnificațiilor florilor roșii, albe și albastre vă poate ajuta să faceți cele mai potrivite alegeri pentru fiecare eveniment și persoană. Indiferent dacă este vorba de o sărbătoare romantică, un eveniment solemn sau o reuniune de afaceri, florile potrivite vor adăuga întotdeauna un plus de frumusețe și semnificație.
La RomanianFlowerShop.com scopul nostru este să livram cele mai frumoase buchete de flori din România, un gest emoționant și personal care face că florile oferite să fie o ocazie cu adevărat specială. Prin urmare, am conceput o colecție unică de aranjamente florale, susținută de o garanție de satisfacție 100%, care poate fi livrată oriunde în lume. Profesionalismul ridicat și calitatea serviciilor, respectul față de clienții noștri, promptitudinea și grija deosebită pentru detalii definesc tot ceea ce facem în fiecare zi. Ne propunem să fim cea mai apreciată companie din domeniul nostru de activitate și pentru a vă oferi cele mai bune servicii și cele mai frumoase flori, suntem foarte pretențioși atât cu noi, cât și cu partenerii noștri.
Din 2002, RomanianFlowerShop.com are misiunea de a face ca livrarea de flori să fie simplă și distractivă, indiferent de ocazie sau împrejurare. Prin mixul unic de flori și accesorii prezent pe site, oferim o selecție exclusivă de aranjamente florale și o experiență de cumpărături rapidă, simplă și convenabilă.
Designerii noștri de talie mondială din Olanda creează exclusiv pentru RomanianFlowerShop.com, asigurându-se că selecția noastră este cu adevărat unică. Fiecare aranjament floral este livrat de o persoană atentă și politicoasă. Fiecare buchet achiziționat este însoțit de un card personalizat, care poartă mesajul prețios al expeditorului.
Beneficiile majore ale AI, modalitățile de integrare în afaceri, utilizarea de către angajați și echilibrul dintre avantajele și dezavantajele sale au fost explorate de Dan Alexandru Barbu, CEO Matealle Consulting.
„(...) AI este și va deveni un instrument extrem de valoros care va spori și eficientiza multe activități umane. Acesta va prelua procesele de fabricație repetitive și va îndeplini sarcini de rutină care implică recunoașterea limbajului și a modelelor. Folosită corect, inteligența artificială poate îmbunătăți rezultatele pentru produse și servicii. Văd AI nu ca pe un înlocuitor al oamenilor, ci ca pe un partener puternic care ne ajută să ne atingem obiectivele mai rapid și mai eficient”, a precizat Barbu.
Eficiență și productivitate: Inteligența artificială poate automatiza sarcinile repetitive, permițând angajaților să se concentreze pe activități mai strategice. De exemplu, roboții software pot procesa date și genera rapoarte mult mai rapid decât oamenii. Astfel de sisteme „metode sofisticate de recunoaștere a modelelor”, care pot adauga valoare și îmbunătății productivitatea.
Îmbunătățirea deciziilor: Algoritmii AI pot analiza volume mari de date pentru a identifica tipare și tendințe ascunse, oferind astfel suport decizional bazat pe date concrete. Acest lucru este esențial în sectoare precum finanțele, sănătatea și marketingul.
Personalizare: În marketing, inteligența artificială permite personalizarea experiențelor clienților prin analiza comportamentului de cumpărare și oferirea de recomandări personalizate. Acest lucru crește satisfacția și loialitatea clienților.
Costuri reduse: Automatizarea proceselor reduce costurile de operare, eliminând necesitatea muncii manuale pentru sarcinile simple. Acest lucru poate duce la economii semnificative pe termen lung.
Pentru ca un business să adopte și să implementeze cu succes inteligența artificială, trebuie să aibă o strategie coerentă și activă. La fel de important este ca strategia să fie controlată, iar companiile trebuie să ia în considerare utilizarea AI în mod holist, astfel încât procesele întregi să fie reimaginate, împreună cu reproiectarea sarcinilor pentru a combina abilitățile tehnologiei și ale angajaților.
„Primul pas este identificarea zonelor din afacere unde AI poate aduce cele mai mari beneficii. Acestea pot include automatizarea serviciilor clienți, analiza datelor sau managementul lanțului de aprovizionare. O afacere trebuie să investească în tehnologia potrivită și să asigure infrastructura necesară pentru implementarea soluțiilor AI. Aceasta poate include hardware, software și servicii cloud. De asemenea, integrarea AI necesită angajați bine instruiți. Oferirea de cursuri și traininguri pentru personal este esențială pentru a maximiza utilizarea eficientă a tehnologiilor AI. Colaborarea cu experți în AI și companii de tehnologie poate accelera implementarea și poate oferi cunoștințe valoroase pentru utilizarea optimă a AI.”, explică CEO-ul.
Comunicarea și transparența cu angajații sunt esențiale pentru a genera încredere în adoptarea Inteligenței Artificiale.
„Angajații pot utiliza inteligența artificială pentru a automatiza sarcinile repetitive, cum ar fi introducerea datelor sau analiza rapoartelor, eliberând astfel timp pentru activități mai complexe. AI poate oferi suport angajaților în luarea deciziilor prin furnizarea de analize detaliate și predicții bazate pe date istorice și tendințe actuale. Chatboții și asistenții virtuali bazați pe AI pot gestiona interacțiunile cu clienții, oferind răspunsuri rapide și eficiente la întrebări comune”, a mai precizat expertul.
Companiile vor trebui să ia în considerare riscul implementării AI din mai multe perspective, inclusiv cele legale, de reglementare și etice. Pe lângă stabilirea dreptului de proprietate asupra strategiei de inteligență artificială la nivel de consiliu, companiile vor trebui, de asemenea, să ia în considerare cum să facă față provocărilor etice pe care le aduce tehnologia.
„Inteligența artificială vine cu o serie de avantaje, dar și cu o seie de dezavantaje. Printre avantaje de numără: productivitate sporită (automatizarea sarcinilor repetitive și analizarea rapidă a datelor); decizii informate (analize precise și predicții bazate pe date); experiențe personalizate pentru clienți; reducerea costurilor operaționale. În ceea ce privește dezavantajele, în primul rând este clar că vorbim de costuri ridicate pentru implementarea tehnologiei, faptul că automatizarea poate duce la reducerea necesarului de forță de muncă în anumite domenii; utilizarea necorespunzătoare a AI poate duce la probleme legate de confidențialitate și discriminare și desigur necesitatea de expertiză tehnică pentru implementare și mentenanță. Pe măsură ce dependența business-urilor de inteligența artificială crește, este clar că o redistribuire a muncii este inevitabilă. Pentru a face față schimbării de competențe pe care aceasta o implică, recalificarea forței de muncă este esențială. Trebuie să recunoaștem că ritmul schimbărilor tehnologice se accelerează și nu încetinește și aparent nu există o linie de sosire. Tehnologia vor depăși nu prin copierea noastră, ci prin valorificarea combinației de cantități colosale de date, putere de procesare masivă și algoritmi remarcabili”, a conchis Dan Alexandru Barbu.
Inteligența artificială are potențialul de a transforma fundamental modul în care funcționează businessurile și societatea. Cu o implementare atentă și o utilizare etică, beneficiile pot depăși cu mult dezavantajele, deschizând calea către un viitor mai eficient și inovator.
Cu un istoric şi experienţă de peste 130 de ani, crama a trecut prin două procese de rebranding din 2018 până în prezent. Denumirea Domeniile Alexandrion Rhein 1892, reflectă apartenenţa la Grupul Alexandrion și îi conferă o identitate distinctă și o poziționare clară în industria vinului, subliniind angajamentul puternic față de calitate și respectul pentru tradiție.
„In 2018, când ne-am extins în segmentul de vinuri, ne-am propus să ducem mai departe tradiţia, calitatea şi renumele cramelor achiziţionate de la familia Halewood şi să amplificăm succesul vinurilor produse prin inovaţie şi premiumizare. Medaliile obţinute la competiţii internaţionale prestigioase confirmă că am reuşit să facem acest lucru într-un timp scurt. Iar acum, după procesul de tranziţie firesc în cazul unei preluări, a venit momentul să sărbătorim identitatea Domeniile Alexandrion Rhein 1892, alături de cei care ne apreciază produsele, oferindu-le un vin super premium, DAR 1892, care este imaginea cramei”, a precizat Dr. Nawaf Salameh, Preşedintele Fondator Nawaf Salameh Family Office.
Fiecare pahar de vin DAR 1892 îşi propune să stimuleze mintea și simțurile consumatorilor printr-o combinație armonioasă de culori captivante și arome vibrante, pline de bogăție şi reprezintă o invitație la o călătorie senzoriala unică.
„Obiectivul principal al gamei DAR este de a atrage consumatori entuziaști, care savurează vinul în ocazii variate. Gama se adresează celor dispuși să investească în produse superpremium, ce îmbină perfect tradiția, moștenirea și rafinamentul modern”, a menționat la rândul său Jean-François Joumier, Master Distiller & Oenolog.
Gama DAR 1892, include 3 expresii - alb, rosé si rosu- şi reflectă cu fidelitate caracterul cramei, esenţa podgoriilor şi măiestria în vinificaţie.
Acest vin alb remarcabil este o simfonie a patru soiuri de struguri: Chardonnay, Viognier, Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc. Fiecare înghițitură dezvăluie note subtile de vanilie, prospetime citrică, și arome bogate de piersici coapte și ananas proaspăt. Maturarea în butoaie noi de stejar francez adaugă complexitate și rafinament, rezultând într-un vin alb echilibrat și captivant.
Pentru cei care apreciază eleganța unui vin rosé, această expresie combină armonios Shiraz, Fetească Neagră și un strop de Cabernet Sauvignon. Vinul oferă o experiență rafinată, cu arome proaspete de fructe de pădure și note subtile de flori de primăvară. Este un vin perfect pentru momente de relaxare sau ocazii speciale, aducând o notă de prospețime și sofisticare.
Vinul roșu combină soiurile Fetească Neagră, Cabernet Franc, Shiraz și un strop de Cabernet Sauvignon. Maturat în butoaie noi de stejar francez, acest blend sofisticat dezvăluie arome complexe de cireșe coapte și ciocolată neagră, completate de un echilibru fin între taninurile mătăsoase. Este un vin roșu profund și elegant, perfect pentru a acompania mesele rafinate sau pentru a fi savurat în momente de contemplare.
Evenimentul se desfășoară între 19 și 22 septembrie, în pavilionul B1 de la Centrul Expozițional ROMEXPO. La #CosmeticsBeautyHair2024, găsiți o platformă excelentă de prezentare a inovațiilor și puteți capta atât atenția profesioniștilor, cât și a publicului larg.
În plus, aveți oportunitatea de a participa la demonstrații live, descoperiți cele mai recente produse și echipamente din industrie și puteți învăța tehnici noi din domeniu.
Mai mult decât atât, manifestarea reprezintă locul ideal pentru beauty networking și extinderea rețelei de contacte profesionale.
Nu ratați această ocazie unică de a vă promova afacerea și de a colabora cu cei mai buni din domeniu!
Pentru mai multe detalii și pentru a vă înscrie, vă rugăm să ne contactați pe: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.