Exerciţiul de cooperare cu forțe și mijloace în teren cu tema „Gestionarea situației de urgență determinată de identificarea unui pasager suspect de infecție cu virusul febrei hemoragice EBOLA”, organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, s-a desfășurat marți, 1 octombrie 2019, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB).
Acest tip de exerciţiu general de simulare a capacităţii de intervenţie într-o situație de urgență cu impact aviatic se organizează o dată la doi ani de către Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, potrivit comunicatului de presă remis la redacție.
„Aplicația tactică a urmărit verificarea capacităţii organizatorice şi a modului de cooperare inter-instituțională pentru protejarea şi salvarea vieţilor omeneşti, precum și antrenarea efectivelor pentru executarea operațiunilor de intervenție în condițiile specifice temei”, se menționează în document. „Exercițiul nu a afectat traficul de pasageri, acesta derulându-se în condiţii normale”.
Acţiunea s-a desfășurat în cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, Comitetul Național de Ebola, Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, UPU-SMURD Floreasca, Centrul de coordonare a transportului din cadrul Dispeceratului ISUBIF, Poliția Transporturi, Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov, Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei AIHC, Direcția de Șănătate Publică București, ROMATSA DSNAB, Tarom, Globeground Romania, Menzies Aviation, Aerokraft, Romanian Airport Services.
Pe lângă lansarea unei noi rute atractive din București spre Lyon, Franța, și majorarea frecvențelor săptămânale spre unele dintre cele mai populare destinații, Milano și Torino în Italia, respectiv Tel Aviv în Israel, în iunie 2020, compania citată își extinde operațiunile din România, adăugând o aeronavă nouă bazei din București, și anume noul Airbus A321.
„Suntem bucuroși să anunțăm o nouă rută de la București către Europa de Vest. Aceasta face legătura între București și Lyon, adevărata nestemată a gastronomiei și arhitecturii franceze. Este o destinație perfectă pentru o scurtă escapadă de weekend, oferind peisaje ce îți taie respirația și o atmosferă minunată. Suntem siguri că pasagerii noștri români vor vizita acest oraș interesant, în condițiile în care pot explora ce are mai bun de oferit Europa de Vest, în timp ce ruta va aduce mai mulți turiști străini să descopere Bucureștiul. Suntem dedicați României și ne concentrăm spre a oferi cele mai mici prețuri posibile și servicii excelente pentru fiecare zbor Wizz”, a declarat Paulina Gosk, Corporate Communications Manager la Wizz Air, care a adăugat că în luna septembrie a acestui an, la nivel de țară, cota de piață a companiei pe care o reprezintă a ajuns la 38 la sută, la distață apreciabilă de Tarom și BlueAir.
Anunțul vine după ce, în urmă cu doar o lună, compania a anunțat noi destinații din București: Londra Southend și Edinburgh, care le oferă pasagerilor români mai multe oportunități de a călători în Anglia și Scoția.
Cu o rețea de 148 de rute din România, operatorul aerian va avea la vânzare aproape 11 milioane de locuri pe zborurile sale de la noi din țară în 2020, ceea ce reprezintă o creștere cu 10% de la an la an. Operațiunile acestuia nu oferă doar acces la cele mai mici tarife între România și restul Europei, ci stimulează și piața locală a locurilor de muncă din sectoarele aviației și turismului, sprijinind peste 7.400 de locuri de muncă în acest an în industriile asociate din toată țara.
Odată cu cea mai recentă extindere a flotei sale locale, în 2020, Wizz Air va avea 28 de aeronave alocate bazelor din România și peste 1.000 de angajați. Compania citată oferă acum 148 de rute către 20 de țări de pe zece aeroporturi românești și a sărbătorit recent pasagerul cu numărul 50 de milioane transportat în România și pasagerul cu numărul 20 de milioane transportat în București. Ambii au primit din partea companiei câte un voucher în valoare de 250 de euro pentru zboruri Wizz Air.
Operatorul aerian a fost numit „Cel mai bun transportator aerian low-cost în 2019”. Premiul a fost decernat în cadrul galei Aviation Industry Awards Europe, parte a Air Convention Europe 2019 din Vilnius, pe 17 septembrie. Distincția se numără printre cele mai importante și prestigioase premii din industria de aviație. Peste 150.000 de oameni votează pentru companii comerciale din toată lumea. Performanța Wizz Air a fost recunoscută prin acordarea premiului Cel mai bun transportator aerian low-cost.
Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 119 aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 700 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 151 de destinaţii din 44 de ţări. La Wizz Air o echipă de peste 4.500 de profesionişti în aviaţie livrează servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 37 de milioane de pasageri în 2018. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ și este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 și FTSE All-Shares. Wizz Air este membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA) și a Operational Safety Audit (IOSA), companie de referință la nivel global în ceea ce privește recunoașterea siguranței companiilor aeriene. Wizz Air a primit recent cel mai mare rating de siguranță, de 7 stele, acordat de către airlineratings.com, singura agenție globală care se ocupă de aprecierea siguranței companiilor aeriene și produselor lor. De asemenea, recent, Wizz Air a fost numită „European Airline of the Year 2017” de către Aviation 100, o publicație anuală recunoscută care acordă premii pentru cele mai bune companii din industria aerospațială.
În maximum 10 zile, patru companii de handling care operează pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB) trebuie să transmită conducerii Companiei Naționale Aeroporturi București SA (CNAB) opiniile cu privire la noile proceduri creionate de managementul CNAB, a anunțat la o întâlnire informală cu ziariștii Alexandru Ivan, directorul general CNAB.
Potrivit precizărilor șefului Companiei Naționale Aeroporturi București SA, șansele de a ajunge la o înțelegere amiabilă cu firmele de handling care operează pe AIHCB pe aceste proceduri, unele care impun o eficientizare a activității acestora pe AIHCB sunt mici.
„Am terminat noile proceduri pentru agenții de handling pe care le-am dat în analiză. Cred că mai au zece zile termen de răspuns (...). Se pare că nu cred că vom ajunge la un consens amiabil cu dânșii. (...) În cazul nefericit în care nu vom ajunge la un acord, s-ar putea ajunge la rezilierea contractelor, lucru pe care nu mi-l doresc. Cei care nu respectă procedurile, li se vor trimite notificări. Trebuie să precizez că avem în contract o clauză de reziliere unilaterală cu notificare în 30 de zile”, a afirmat Ivan la întâlnirea cu ziariștii. „Le-am impus (n.r. - operatorilor de handling) niște condiții de bun simț, astfel încât lucrurile să intre în normalitate. Îmi dau seama că și noi avem problemele noastre, dar trebuie să înțeleagă că și eu au problemele lor. Vorbim în primul rând de numărul angajaților, cât și de modul în care aceștia își desfășoară activitatea. Noi avem toată partea de mecanică, benzi bagaje ș.a.m.d., iar ei au partea de personal. În momentul în care se încarcă bagajele pe bandă, ei au anumite proceduri pe care trebuie să le respecte: bagajul trebuie să fie într-o anumită poziție, astfel încât el să poate fi citit de detector și de scanner, trebuie lăsată o anumită distanță între bagaje, astfel încât ele să nu se blocheze etc. Nerespectând regulile acestea, de aceea se întâmplă și blocajele la benzile de bagaje. Nu spun că nu este și din cauza noastră. Avem și noi suficiente probleme pe care încercăm să le remediem. (...) Cele mai mari probleme sunt însă din cauza așezării bagajelor și modului în care sunt puse”.
Potrivit spuselor oficialului CNAB, compania de stat nu a impus un număr minim de angajați pentru eficientizarea handling-ului, ci niște timpi alocați fiecărei operațiuni specifice, respectiv un termen-limită pentru remedierea problemelor cu manevrarea bagajelor.
„Dacă aceste companii de handling pot realiza cu un număr de persoane mai mic operațiunile, foarte bine. La fel și în cazul utilizării unui număr de persoane mai mare. Ideea este că aceste firme trebuie să respecte anumiți timpi, doar managementul acestor firme fiind capabil să precizeze de câte persoane este nevoie ca să realizeze acest proces. (...) Până la data de 1 ianuarie 2020, companiile de handling vizate trebuie să remedieze problema cu bagajele”, a adăugat Alexandru Ivan.
Înnoirea parcului auto cu minimum 50 la sută
De asemenea, noile proceduri impuse de CNAB prevăd înnoirea parcului auto ale operatorilor în cauză, actualele autobuze care operează cu pasageri între terminale și aeronave și viceversa având o vechime de 30-40 de ani.
Conform precizărilor sursei citate, starea în care operează unele dintre aceste autobuze aduc atingere imaginii aeroportului atunci când vine vorba de pasageri.
Alexandru Ivan a precizat că firmele de handling au un termen „mai mult decât rezonabil” în ceea ce privește înnoirea parcului auto care să îndeplinească minime condiții, printre care și motorizare Euro 6 și aer condiționat.
„Le-am dat (n.r. - companiilor de handling) un termen de opt-nouă luni, unul pe care îl consider mai mult decât rezonabil, să-și îmbunătățească măcar 50 la sută din flota auto, asta însemnând autobuzele. Toată lumea care se urcă într-un autobuz de la terminal la avion sau invers crede că aceste autobuze sunt ale aeroportului. Nu. Aceste autobuze sunt ale agenților de handling. Problema cea mai mare este că aceste autobuze au o vechime destul de mare. Singurul lucru pe care l-am cerut a fost ca acestea să fie aduse la standardele din ziua de astăzi. Le-am impus, spre exemplu, să fie Euro 6, să aibă aer condiționat etc. Din punctul meu de vedere am cerut normalitate. Înțeleg și că este o investiție pentru aceste firme, dar nici noi nu mai putem accepta ca, de fiecare dată când vine cineva în aeroport, să-l văd în autobuze de 30-40 de ani, fără aer condiționat etc. și toate acestea să se răsfrângă asupra aeroportului”, a afirmat oficialul CNAB, care a adăugat că termenul pentru schimbarea a 50 de procente din parcul auto la noile standarde este de 30 iunie 2020.
Mult timp, firmele de handling de pe AIHCB nu au avut probleme cu managementul CNAB. Acestea sunt responsabile de gestionarea proceselor de check-in, îmbarcare, ticketing și transferul bagajelor în numele companiilor aeriene. Potrivit opiniilor unor pasageri, serviciile prestate de acestea nu ar corespunde standardelor: pasagerii sunt transportați la avioane în condiții proaste, iar bagajele sunt manevrate necorespunzător.
În condițiile în care calea de rulare Delta era foarte importantă pentru preluarea traficului de pe pista 1 a Aeroportului Internațional Henri Coandă București (AIHCB), până la momentul la care vor începe lucrările de execuţie propriu-zise la pista 2, reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) şi cei ai firmei Porr Construct au semnat marţi contractul pentru reabilitarea acesteia, valoarea contractului ridicându-se la 5,6 milioane de euro.
Oficialii CNAB previzionează că lucrările vor începe la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie, fiind condiţionate de obţinerea avizelor, acordurilor, a Certificatului de Urbanism şi a Autorizaţiei de Construire, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Directorul general al CNAB, George-Alexandru Ivan, a subliniat că unul dintre obiectivele principale ale mandatului său au vizat reparaţiile capitale ale căii de rulare Delta.
„Calea de rulare Delta este unul dintre principalele obiective pe care le-am avut de la începutul mandatului. Trebuie reţinut că, fără reparaţii capitale la calea de rulare Delta, lucrările la pista 2 nu puteau începe, deoarece pe perioada cât va fi închisă pista 2 pista 1 va prelua tot traficul. Calea de rulare Delta este modul de intrare a avioanelor pe pistă şi de degajare”, a susţinut acesta.
Ivan a precizat că pentru această cale de rulare contractul semnat prevede o garanţie de 9 ani.
„Prin contractul semnat se vor reduce semnificativ costurile cu mentenanţa şi cu reparaţiile pe perioada celor 9 ani cât este în garanţie”, a subliniat şeful CNAB.
Durata de proiectare a reparaţiilor la calea de rulare Delta este de două luni şi execuţia de 6 luni. Constructorul care a câştigat procedura este firma Porr Construct SRL.
Conform surselor oficiale, contractul presupune servicii de proiectare (DTAC, PT+ DDE) și lucrări de execuție reabilitare cale de rulare Delta cu ridicarea PCN-ului la nivelul PDA1 (inclusiv intersecția Delta-Papa-Charlie și supralărgiri zine de inflexiune) și instalațiile de balizaj aferente.
Pista 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă va intra în reparaţii capitale în primăvara anului viitor, fiind deja semnat contractul pentru refacerea sa completă, în valoare de 107 milioane de lei, iar lucrările vor dura 6 luni.
Joi, 8 august 2019, la aeroportul Henri Coandă au fost recepționate două noi utilaje complexe cu plug, perie și suflantă de tip Schmidt TJS 420, în valoare de 313.700 euro fiecare, au anunțat vocile autorizate ale AIHCB.
Potrivit precizărilor făcute, numărul echipamentelor de acest tip din dotarea aeroportului ajunge la nouă.
Alte două astfel de utilaje urmează să fie recepționate în 2020.
„Utilajul Schmidt 420 are o lățime a plugului de 5.6 metri și un debit al suflantei de 36.000 mc/h. Peria din dotare are o lățime de 4.2 metri și lucrează cu până la 700 rotații pe minut. Viteza maximă a utilajului, în sarcină, este de 40 km/h, astfel încât, dacă ar lucra singur, ar putea deszăpezi integral o pistă a aeroportului în mai puțin de o oră”, se menționează într-o informare transmisă presei.
De asemenea, la Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu a fost recepționată o automăturătoare polivalentă, tip Schmidt AS 990, dotată cu perii, plug de zăpadă și placă magnetică. Utilajul, în valoare de cca. 600.000 euro, este destinat în principal activității pe suprafața de mișcare a aeroportului (pistă, paltformă, căi de rulare) și are o mare capacitate de curățare și de colectare a FOD (Foreign Object Debris) – obiecte sau substanțe ce pot afecta siguranța operării aeronavelor. Utilajul poate, de asemenea, să colecteze mari cantități de apă de pe pistă, substanțele degivrante, dar și iarba și frunzele.
Intrarea în serviciu a acestor utilaje va crește capacitatea de intervenție pe ambele aeroporturi ale CN Aeroporturi București SA., cu efect direct asupra capacității de operare și punctualității zborurilor.
Potrivit precizărilor făcute presei de George-Alexandru Ivan, directorul general interimar al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), joi, 8 august 2019, a fost semnat contractul pentru refacerea completă a pistei 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă, urmând să intre în reparații capitale (RK) în primăvara anului 2020, valoarea investiției fiind de 107 milioane lei.
„În prezent se desfăşoară lucrări de reparaţii curente la ambele piste. Acum sunt reparaţii la pista 1. S-a semnat un contract acum o lună pentru reparaţii capitale la pista 2. Aceste lucrări nu s-au efectuat de 27 de ani. Din primăvară vom ieşi cu lucrări de reparaţii la pista 2. Aceasta, practic, va fi refăcută complet. Va fi închisă parţial, câte o treime, urmând ca pentru o perioadă foarte scurtă de timp să fie închisă în totalitate, având în vedere că se va lucra pe porţiunea de mijloc”, a declarat șeful CNAB.
Ivan a admis că o parte dintre lucrări se vor suprapune cu desfăşurarea EURO 2020, dar a precizat că nu este vorba despre cele care vor presupune închiderea pistei.
Valoarea contractului pentru reparaţiile capitale ce vor fi făcute la pista 2 se ridică la 107 milioane de lei, iar lucrările vor dura 6 luni.
Totodată, calea de rulare Delta va fi modernizată, costul reparaţiilor fiind estimat sub 30 de milioane de lei.
„Vom avea lucrări de modernizare la calea de rulare Delta. Săptămâna viitoare vom semna pentru Delta. Reparaţiile capitale nu s-au făcut de 25 de ani. Pentru Delta încă nu am adjudecat. Valoarea estimată este sub 30 de milioane de lei”, a explicat sursa citată.
Conform precizărilor directorului CNAB, Delta este o cale de rulare pe care merg avioanele la decolare şi pe care vin la aterizare preponderent.
„Modernizăm calea de rulare Delta şi apoi putem să intrăm pe pista 2. Delta este foarte importantă şi este foarte important să se analizeze lucrările până la sfârşitul anului căci, fără calea de rulare Delta, nu pot începe lucrările la pista 2”, a menţionat Ivan.
În cazul Delta, termenul lucrărilor este de circa 4 luni şi jumătate, fără proiectare.
O a patra autospecială care permite transferul direct al pasagerilor cu mobilitate redusă de la poarta de îmbarcare până la ușa avionului (și invers), atunci când aeronava se află parcată pe o poziție îndepărtată, pe platformele aeroportului, a intrat de miercuri, 7 august 2019, în dotarea Aeroportului Internațional Henri Coandă București (AIHCB), prețul de achiziție al acestuia fiind de 350.000 de euro sau 1.654.000 lei.
Noul ambulift urmează să intre în exploatare în următoarele zile și va crește semnificativ calitatea serviciilor și operativitatea în deservirea pasagerilor cu mobilitate redusă care tranzitează aeroportul.
Persoanele cu mobilitate redusă care tranzitează aeroportul Henri Coandă beneficiază de servicii profesioniste de asistență, în conformitate cu Regulamentul UE 1107/2006 privind privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului. În anul 2018 au beneficiat de astfel de servicii un număr de cca. 49.869 pasageri, iar în primele 6 luni din 2019 – 25.161.
CN Aeroporturi București a demarat procedurile de achiziție a două noi autospeciale pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă respectiv a unor cărucioare dedicate non-metalice, care permit trecerea prin filtrele de control de securitate fără disconfort pentru ocupant.