Observ că iuțeala de mână în a scrie opinii a căror valoare nu dăinuie în timp dincolo de săptămână, cu un grad atât de ridicat de aciditate (să nu-i spun de malițiozitate), încât oțetul din coasta lui Iisus Hristos ar fi invidios, a ajuns la grad de artă.

Ne aflăm într-un Vest Sălbatic unde pistolul s-a transformat în smartphone, iar gloanțele într-un fel de mutanți ai „parfumatelor” de la vestita „Urzica”. Încărcați de ura cotidianului schingiuit și distorsionat de emanațiile non-valorilor post-decembriste, am reușit să ne rupem de aproapele nostru și am creat falii interumane al căror produs - scindarea societală - este văzut de la o poștă, atât de apropiați, dar mai ales de dușmani, în special în acest an cu atâta încărcătură istorică.

Bhăăi deștepților, vremea răfuielilor din ranch-uri s-a dus. Nu se mai dau „lovituri” decisive „capitalismului deșănțat” prin bodegile unde își făceau veacul vechii gazetari însetați de sânge pe pereți (acum... pe Perete [n.r. - Wall], că-i mai trendy-flendy).

Îi văd pe „influencerii” de carton, zi de zi, la tot pasul. Am ajuns să luăm „lumină” de la agramați cu țidule înalte, care nici măcar nu știu să lege două litere în mod corect, dar care s-au transformat în etaloane și impun anumite „standarde” care schimonosesc și distorsionează realitatea prin uzura morală a mesajului; învățați, Doamne-iartă-mă, că avem o cratimă care folosește și la descrierea plastică a direcționării către origini.

O, Gheorghe, Poștarul anilor mei de presă adevărată, unde ești tu? Iată-mă și în p(r)ostura situației din drama absurdului Alician cand domnișoara căzută în neantul inconștienței vorbea cu „șoaricilii”: „Oh, Mouse... !?”.

Am rejectat o grămadă de „creatori” din lista acestei unelte perfide pe care - recunosc - o folosesc și eu deseori în a propaga anumite mesaje care, altminteri, nu și-ar fi atins ținta, și anume Zuckerbook, însă prin vectorii înaripați și supărător de „bâzâicioși” se întorc „pă peretele” meu. Pastilele lor zilnice mă determinau înainte, constant, să comentez și să îndrept (în viziunea mea) lucrurile care (evident!, mamă mă-sii) mă enervau la culme. Ce să vezi, au mai rămas unul, doi, trei poate, care ridică în slăvi elucubrațiile altora despre care, până mai nu demult, nu știa nici... Daea (să-i spunem). Vedeți, „ma-ți ener-vat„ și „skri-u prosti-i”. Zât sau fiu-fiu și haida-hai, că tot avem poză adânc înfiptă în cotidianul ovin.

Vreți cuvinte magice, frumos împachetate, mmmăăăi, Miticilor? Păi d-astea am un congelator plin. Noroc că elite mai sunt și se ascund (nu în detalii că mă înjurați ??) printre personajele „liniștite” din lista mea de Zahărberg și ale căror creații simple, dar pline de sare și piper fac din România asta să aibă încă ceva bonitate la an centenar. Și mai râd și eu, ce... papuci... De aceea o mai ard p-aici, sincer.

Restul, praf în ochiul istoriei. Cum vin unii, așa de repede dispar... „Influencerilor”, veți vedea că am dreptate. Notați acolo, „pă peretilii” vostru, că ați trezit din hibernare T-Rex-ul... , joi, 26 aprilie 2018, acum vreo 40 de minute.